Înconjurat de creste împădurite cu brad şi fag, Vaduri - ţinutul meu de vis, este străbătut de râul Bistriţa şi de pârâul Secu. Venind din munţi, aceste ape şi-au dat întâlnire aici. Lunca de la confluenţa lor, cu arini şi sălcii, cu poteci umbroase şi flori de "nu-mă-uita", a fost scena multor jocuri şi plimbări în anii copilăriei mele.

Cadrului natural mirific cu care a fost binecuvântat, i se adaugă trei edificii de importanţă istorică şi religioasă ce-l străjuiesc de sute de ani. În trei puncte cardinale, la doar câţiva kilometri distanţă, se află mănăstirile Bistriţa, Bisericani şi Pângăraţi. Am avut intenţia să prezint amănunţit şi documentat aceste lăcaşuri, chiar am făcut acest lucru într-o primă versiune, dar au existat voci care sub scutul legii drepturilor de autor m-au convins să retrag prezentarea amintitelor lăcaşuri. Voi descrie prima vizită, modul în care am luat eu cunoştinţă de existenţa lor, amintiri ce nu-mi pot fi luate decât de propria-mi uitare. În final, voi însoţi călătorul anonim prin ţinutului meu de vis, povestindu-i istorii şi legende despre:

• Mănăstirea BISTRIŢA
• Mănăstirea BISERICANI
• Mănăstirea PÂNGĂRAŢI

	Prima vizită

  Când tata m-a întrebat dacă vreau să merg cu el la Mănăstirea Bistriţa, răspunsul afirmativ a venit prompt, fără nevoia de cugetare. Aveam 7 ani şi nu văzusem niciodată o mănăstire.
   De acasă şi până la Mănăstirea Bistriţa erau 4 km de şosea asfaltată şi alţi 2 km de drum pietruit. Am făcut acest drum pe cadrul bicicletei, singurul nostru mijloc de transport pe atunci. Un picior mi-a amorţit atât de tare încât n-am simţit când mi-a căzut pantoful. Doar un zgomot de obiect în cădere ne-a avertizat că trebuie să oprim. După recuperarea pantofului şi masajul pentru revenire, am continuat drumul.
   Mănăstirea Bistriţa ne-a întâmpinat seculară şi tăcută, cu ziduri groase şi porţi deschise. Tata îmi povestea mereu despre Alexandru cel Bun, despre Ştefan cel Mare... Un călugăr ne-a deschis muzeul – pe atunci amenajat în Turnul lui Ştefan – şi fără obişnuita taxă de 1 leu, ne-a permis să admirăm exponatele. Ce impresionante mi se păreau toate prin vechimea lor de sute de ani când le comparam cu cei doar 7 anişori ai mei! Biserica, altarul, mormintele domneşti, clopotele, toate mi-au rămas în minte şi în suflet.

- Călător aflat în zona Neamţului! Dacă ieşi din Piatra şi te îndrepţi spre Bicaz, nu apăsa prea tare acceleraţia! Vei trece prin ţinutul meu de vis fără să observi nimic. Dă-mi voie să-ţi fiu eu ghid şi-ţi promit poveşti frumoase care nu te vor obosi cu limbajul erudit al scrierilor academice.

... mai multe despre Mănăstirea Bistriţa

	Prima vizită

   Doamna Mia, o învăţătoare cu suflet de mamă bună, a fost prima care m-a dus la Bisericani, împreună cu un grup de elevi, în cadrul activităţilor organizate în vacanţa de vară. Dacă vrei să străbaţi acest drum cu piciorul, există scurtături care-l fac cu mult mai atrăgător decât drumul pentru maşini. După ce treci râul Bistriţa – pe la baraj – cărări care nu te lasă să te rătăceşti, te conduc pe panta abruptă până la drumul principal. Este minunat acest urcuş. Gâfâi, dar eşti din plin răsplătit de farmecul florilor sălbatice şi arbuştilor din jur, de semeţia brazilor şi de panorama de neuitat a copilăriei mele – colonia Vaduri. (Şi acum, după mulţi ani, în nopţi liniştite, visez că alerg la deal pe cărările spre Bisericani).
   La “Iconiţă” un pustnic ne privea. Predecesorii săi au ridicat aici un mic altar. O icoană şi o candelă aprinsă veghează de sute de ani. Înconjurat de molizi impunători, complexul Sanatoriului TBC Bisericani are în centru o bisericuţă. Eram prea mici pentru a-i înţelege tăcerea. Târziu am aflat că ea a fost cea dintâi aici şi că multe ne-ar fi spus de-ar fi putut vorbi.

	Prima vizită

  Pe vremuri, în vacanţele de vară, şcolile organizau activităţi instructiv-educative pentru elevi. Participam cu plăcere la aceste activităţi pentru că erau şi distractive. Într-una din zile a fost planificată o drumeţie la „Castelul” Pângăraţi. Staţiunea de cercetari geografice, geologice şi biologice a Universităţii A.I.Cuza din Iaşi ocupa în acei ani complexul de clădiri numit simplu de localnici „Castel”. Animalele şi păsările împăiate, acvariul cu floră şi faună specifice lacului de acumulare de la Bicaz, au făcut deliciul drumeţiei noastre.
    În incintă am văzut o biserică mică, cu pereţii groşi, afumaţi şi pe alocuri coşcoviţi. Curiozitatea noastră de copii ne-a împins până aproape, am văzut hrube, tainiţe la subsol... Ne-a întâmpinat un aer rece, ca de pivniţă. Ni s-a spus că acolo a fost o închisoare. Înfioraţi, ne-am retras. Mult mai târziu am aflat fascinanta istorie a acestor locuri.

- Călător aflat în zona Neamţului! Dacă ieşi din Piatra şi te îndrepţi spre Bicaz, nu apăsa prea tare acceleraţia! Vei trece prin ţinutul meu de vis fără să observi nimic. Dă-mi voie să-ţi fiu eu ghid şi-ţi promit poveşti frumoase care nu te vor obosi cu limbajul erudit al scrierilor academice.

... mai multe despre Mănăstirea Pângăraţi