Am executat site-ul Vaduri – ţinutul meu de vis marcată se două stări: nostalgia copilăriei şi dorinţa de a
realiza o lucrare personală ilustrând cunoştinţele acumulate la
cursul de Web Design.
Nu am intenţionat
prezentarea oficială a localităţii, nu fac referire la
statistici, la repere geografice amănunţite sau date
calendaristice exacte. Acest site este numai un prilej de
aduceri aminte, de retrăiri ale unor adânci emoţii din anii
copilăriei, fără însă a intra în amănunte de genul „Amintiri din
copilărie”. Dacă aş fi dorit asta, aş fi povestit mult despre
moş Dandu şi tuşa Lisaveta, despre tanti Chiciu şi ’nea Chiribău,
despre Şcoala Vaduri şi zecile de buni prieteni pe care i-am
lăsat acolo sau pe
care viaţa i-a împrăştiat.
Textele sunt originale, izvorâte din trăirile
mele emoţionale. Fotografiile sunt făcute de membri ai familiei
cu prilejul vizitelor la casa părintească. Mulţumesc şi pe
această cale lui Viorel Bogdan – cumnat şi lui Constantin Marian
Bogdan – nepot, care mi-au furnizat foarte multe imagini pentru
ca eu să le pot selecta şi dimensiona conform cerinţelor.
Panorama de neuitat a copilăriei mele – Colonia Vaduri a fost
preluată de pe site-ul Vilei Refugiu după o prealabilă
solicitare adresată proprietarilor prin e-mail. Mulţumesc încă o
dată pentru bunăvoinţă. Am insistat pentru plasarea acestei
imagini în site deoarece prezintă şi casa în care am copilărit.
În cazul în care consideraţi că am încălcat
drepturile de autor în legătură cu materialele folosite,
concepţia sau realizarea site-ului, vă rog să trimiteţi un mesaj
în acest sens la adresa de e-mail
iulianic@hotmail.com